Istorie obiectivă sau doar istorie?!

Au loc în istoriografie și alte interese decat cel de a reproduce faptele istorice ?!

Ce înseamnă istoria? Eu sunt de părerea istoricului român Lucian Boia, care în lucrarea sa „Istorie și mit în conștiința românească” cred că reușește să definească foarte bine acest termen. Drept urmare voi folosi în linii mari această definiție. Astfel termenul istorie are două înțelesuri: 1. istoria reprezintă mai întâi totalitatea faptelor, fenomenelor, politice, sociale, culturale, economice, etc. care se petrec şi care în mare parte se pierd. 2. îm al doilea rând prin istorie se înțelege discursul istoric, încercarea de a reproduce acele fapte şi fenomene de care am amintit. Istoria scrisă nu va putea reda decât în mică măsură istoria propriu-zisă. După cum a arătat Lucian Boia în funcție de cantitatea şi calitatea informațiilor pe care le deține istoricul, putem vorbi de istorii nu de istorie. Astfel lucrări cu privire la aceiaşi temă, scrise de autori diferiți se înțelege, pot trata nuanțat aceleaşi probleme. Se poate ajunge şi la interpretări contradictorii nu doar diferite. Nu luăm deocamdată în calcul intenția de a oculta sau prezenta eronat anumite fapte, pentru a crea o anumită imagine sau pentru a justifica anumite fapte. Deci dacă putem vorbi de mai multe istorii poate exista o istorie obiectivă, unică?! Evident nu! Cu toate astea in istoriografia românească încercarea de a reda o istorie „obiectivă” este predominantă. Bineînțeles că istoricul trebuie să fie onest şi să redea faptele istorice având ca singur scop prezentarea cât mai corectă a istoriei. În activitatea istoricului nu trebuie să intervină nici un alt interes economic, politic şi nici chear național care să submineze principalul său ţel. Sunt des întâlnite cazurile în care pentru a justifica acte politice, pretenții teritoriale, atrocități etc. se ascund sau se interpretează, în mod voit, eronat anumite fapte istorice. Se poate recurge în fine şi la falsul istoric. Totul se caută a fi justificat prin intermediul tezelor teologice sau interese naţionale.

În istoriografia românească cel mai des întâlnim încercări de a diminua sau pur şi simplu dea ignora anumite fapte. după metoda pe care reputatul istoric român Neagu Djuvara o numește: „convingerea că în istorie unele lucruri se pot spune si unele nu„. Personal sunt de părere că un istoric responsabil nu poate să stabilească cere sunt interesele naţionale datorită caărora anumite fapte trebuie ocultate. Dacă se întânplă aşa acesta devine un gest politic, partizan unei ideologii care nu face decât să discrediteze persoana istoricului.

În ceea ce privește învăţarea în şcoli a istoriei ea nu trebuie să se facă după o istorie „obiectivă”, unică. Ci în condițiile unui învaţământ descentralizat cu o mai mare autonomie pentru fiecare unitate de învăţământ să existe o programă mai flexibilă, iar responsabilitatea angajării profesorului să revină managerului instituției de învăţământ. Amândouă părţile angajat şi angajator urmând să fie judecate în funcție de performanțele obţinute. Dacă pâna acum s-a folosit sau se foloseşte alt sistem este pentru a evita cazurile de corupție. Dar acestea nu pot fi evitate decât prin educaţie! Deşi e calea cea mai lungă, anevoioasă şi plină de riscuri (cum este corupţia), este cea mai sigură şi am încredere că va da cele mai bune rezultate.

Extrma dreapta si extrema stanga in secolul al XXI-lea

Ca extrema dreapta ne sunt prezentate ideologiile national-socialiste (nazism) si fasciste, cu trsatura principala nationalismul. Care urmarea interesele ntiunii, direct la fascisti si prin intermediul rasei la nazisti. Defapt daca vrem sa vedem interesele reale si nu cele declarate, daca tot spunem atat cum era de fapt in comunism, sa spunen ca daca interesul declarat al comunismului era ajungerea la putere a proletariatului, interesele reale au fost tot nationale fie ale rusilor fie ale chinezilor etc. Scopurile reale s-au asemanat mult, metodele la fel. Nici macar economia nu reprezinta o diferenta esentiala. Ea decurge din cea mai mare deosebire intre nazism si comunism si anume: comunismul sa vrut a fi international (sau macar transnational) in timp ce nazisnul si fascisnul aveau in centru natiunea. Economia trebuia sa fie comunista pentru a pune sub control sovietic mijloacele de productie din tarile ocupate. Ne intrbam de ce in Germania si Italia nu a fost necesara nationalizarea totala? Acolo a fost de ajuns contolul stict asupra industriei.
Cu atatea asemanari, asupra carora nu mai insist acum, ma intrb acum: de ce sunt prezentate aceste ideoligii ca reprezentand doua extreme total opuse?! Cred ca orice ideologie, miscare politica trebuie apreciata in functie de raportul cu socetatea. Din punctul asta de vedere trsatura asemanatoare esentiala, pentru miscarile totalitare, este intoleranta pe toate planurile.
Deci daca putem considera o extrema ca fiind reprezentata de miscarile totalitare intolerante. Sa vedem, care ar fi cealalta extrema !?
O alta extrema care se manifesta astazi foarte puternic si este cea reprezentata de toleranta extrema, de liberalismul extremist. Care se manifesta prin renuntarea la orice valori nationale, tolelarea extrema (a homosexualilor, a consumatorilor de droguri, a pedofililor), dezinteres pentru istorie, cultura etc.
Cum ar trebui sa fiie dispuse aceste extreme in functie de conceptul dihotomiei dreapta-stanga. Pana acum valorile esentiale care au impartit sceptrul politic s-au mai schimbat. Daca initial drepta era reprezentata de conservatori, de rezistenta la schimbare si stanga de revolutionari (liberali, socialisti), mai tarziu socialistii si liberalii s-au disociat primii ocupand in continuare partea staga a sceptrului politic, in timp ce liberalii au fost considerati a fi de dreapta. Distictia facandu-se la nivelul conceptiei despre stat (stat centralizt, puternic sau stat minimal).
Cred ca acum alte valori despart sceptul politic. Eu cred ca toate miscarile totalitare (neonaziste, neo legionare, comuniste) ar trebui considerate a fi de dreapta, iar liberalismul extremist, indiferant de numele sub care se ascunde, de stanga. Asta deoarece intoleranta tine de conservatorism (societatea patriarhala), iar toleranta de libralizare.

Moravuri, valori si integrare europeana.

Plecand de la articolul "Tolontan, scandalul din fotbal si capra vacinului!" al lui Joker (http://quinzelle.ro/2008/01/18/tolontanscandalul-din-fotbal-si-capra-vecinului.html#comments) incerc sa fac o anliza mai ampla asupra crizei prin care trece socetatea romaneasca.

Conducatorii de cluburi fac parte din randul oamenilor de afaceri romani. Astea sunt! Toti sunt “cinstiti”. Pana la urma datorita lor echipele romanesti nu mai tremura prin primul tur la Uefa ca sa nu-i elimine niste anonimi (desi se mai intampla). Performanta in fotbal cere bani, chiar si in ligi inferioare. Intreprinderi, primarii nu mai fac mai nimic, oricum nu direct. Se ocupa de stadioane si altele si nu dezinteresati.de presa nu mai zic nimic. Astept sa vad cand dupa o greseala, o informatie eronata difuzata, care aduce daune morale unei persoane sau unui grup de persoane, presa va prezenta adevarul si isi va cere scuze. Sau cineva, o lege o va obliga sa o faca. Cand se va vorbi si de indatoririle mass-media nu doar de drepturi.

Acesta este comentariul pe care l-am facut cu privire la articolul amintit. In cele ce urmeaza voi nu cred ca mai e cazul sa vorbim de exemple, particularitati, deoarece criza e una generala! Plecand de la observatiile lui Joker una din concluziile la care ajungem este ca ne confruntam cu o grava criza de moralitate, o criza a moravurilor si a valorilor. Asa e ne uitam in curtea vecinului, mai intai spunem:" uite cum fura!", ca in finalsa fruam si noi ca vorba aia " ce eu sunt mai prost?!".
Socetatea romaneasca se afla in cautarea unor valori, modele cu care sa se identifice. In timpul regimului comunist ni s-a impus un set de valori, mai toate noi, care nu aveau nimic in comun cu spiritul romanesc. Istoria a fost rescricsa pentru a fi in conformitate cu tezele marxiste. Acum incercam sa adoptam valorile civilizatiei europene. Nu trecem pentru primadata prin acest proces! La 1800 nu era, cum zice un rapper, "micul Paris", ci o socetate cu aspect oriental, unde barbatii purtau salvari, papuci turcesti, anteriu, cftan si caciuli grecesti. Femeile se imbracau si ele dupa moda orientala. Se vorbeu greaca, latina si slavona. Dupa 1820-1830 incepe procesul de occidentalizare si de integrare in cultura europeana. Se trece treptat la imbracamintea in stil occidental, greca si latina lasa locul francezei.
Acum dupa experimentul comunist suntem in 2008 in plin proces de europenizare, de aderare la valorile civilizatiei occidentale. Nu stiu ce riscuri implica acest proces pentru noi, dar europenii in contextul integrarii romanilor, bulgarilor, balticilor (in viitor si turcii poate) si al regimului democratiei liberale sunt in pericol de a se orientaliza. Cine stie?!

Trecutul istoric sau majoritatea etnica

Aceste doua principii cel care pune accentul pe treculul istoric si cel pentu care majoritatea etnica este cae mai importanta, se confrunta in plan ideologic si politic mai ales in zonele "fierbinti" ale planetei si ale Europei in special. De exemplu situatia dramatica din Kosovo. Faptul ca in regiune albanezii sunt majoritari nu reprezinta o noutate. Regiunea este considerata ca fiind leaganul poporului sarb, ea reprezinta o mareparte din teritoriul ocupat de Serbia Medievala.
Dar la originea conflictului contemporan sta un eveniment petrecut acum mai bine de 300 deani. In anul 1690 o contra-ofensiva otomana forteaza armatele austriece sa se retraga. Pentru ca oferisera ajutor imperialilor si se temeau de represaliile care ar fi urmat din partea turcilor, sarbii impreuna cu patriarhul lor Arsenie (Arsenije) Čarnojević parasesc provincia cerand ajutor autoritatilor austriece. Sarbii vor fi colonizati in Banat, sudul Ungariei si in Croatia. Evenimentul este cunoscut ca "marea migratie a sarbilor". Care era numarul lor? Datele sunt intre 200 000 si 500 000 de oameni cea mai exacta data este de 37 000 de familii ceea ce in contextul faniliilor de atunci se apropie de cifra de 500 000. Acest fapt sta la baza nu numai a conflictelor din Kosovo ci si a multor alte conflicte dintre sarbi si popoarele conlocuitoare ale fostei Iugoslavii.
Ne intrebam acum ce importanta mai are principiul legitimitatii bazat pe trecutul istoric, cand cel bazat pe majoritatea etnica castiga din ce in ce mai mult teren. De exemplu in cazul controversei legata de continuitatea romanilor ce importanta ar mai avea o eventuala probare de catre maghiari a faptului ca ei au ajuns primii in Transilvania -- romanii sunt majoritari in provincie, erau si la 1918, deci problema nu mai este de actualitate.
Revenind la Kosovo, provincia era la inceputul secolului al XIX-lea parte a Albaniei provincie otomana. Inurma primului razboi balcanic din 1912 provincia este reocupata de Serbia. Un nou inceput se intrezarea in 1918 prin formarea Regatului Sarbilor Croatilor si Slovenilor care ar fi trbuit sa mentina echilibrul intre populatiile conlocuitoare (inclusiv albanezi si bosniacii musulmani). Dar in scurt timp devine Regalul Iuguslaviei, stat controlat exclusiv de sarbi. Incercarea de impunere a srbilor a dus la multe conflicte in regiune. Cel din Kosovo fiind de actualitate. In contextul impunerii principiului majoritatii etnice cel mai probabil solutai va fi recunoasterea independenteii Kosovo si ulterior unirea cu Albania, pentru ca de poporul kosovar nu se poate vorbi.