Declinul comunismului (II)

Naţionalismul este principalul factor care a dus la eşecul conunismului

     Propaganda comunistă va acuza tot timpul statele capitaliste de impiedicarea răspândirii comunismului. Dar acesta s-a surpat din interior. Cauza e una singură: naţionalismul. Am arătat că una din trăsăturile de bază ale comunismului este internaţionalismul şi de ce trebuia comunismul, pentru a se impune, să fie adoptat pe plan mondial. Acum vom explica, cu câteva exemple, cum naţionalismul a spulberat speranţele liderilor comunişti.
     Să subliniem mai intâi că in perioada interbelică partidele comuniste din diferite ţări se numeau: Partidul Comunist din România/Polonia/Bulgara etc.. Asta deoarece nu erau partide care să aparţină unei naţiuni ci filiale ale Cominternului in acele ţări. Aşa se explică faptul că in România interbelică Partidul Comunist a fost condus de multe ori de persoane străine şi a urmărit itetrese străine. De aceea a reprezentat un pericol pentru statul român.
     Cea mai dură manifestare anti comunistă o intâlnim in Germania nazistă, aflată sub un regim cu o ideologie şi practici asemănătoare. Hitler s-a a avut ca inspiraţie prcticile lui Stalin. Dar in Gremania statul a incercat să menţină segmentul muncitoresc in limitele naţionale, de aceea regimul s-a numit: Naţional Socialist.
     După 1945 partidele comuniste se numesc: Partidul Comunist Român/Polonez/Bulgar etc.. Deşi aparent devin partide naţionale ele se află sub tutela Moscovei prin itermediul noului organism inernaţional Cominformul, menit să inlocuiască Cominternul (Intrnaţionala Comunistă) desfiinţat de Stalin la 15 mai 1943. In aceste condiţii apar disensiuni intre diferite state comuniste. Mai intâi i Iugoslavia Condusă de Tito nu acceptă intrarea trupelor sovietice pe teritoriul ei. Iugoslavii afirmau că: „Noi ne-am eliberat singuri”. Când iugoslavii cer ajutor pentru crearea unei industrii grele proprii sunt refuzaţi ded sovietici. Ulterior apar mai multe disensiuni in ceea ce priveste politica externă a Iugoslaviei care nu respecta linia politică cerută de Kremlin. Conflictul merge până la excluderea Iugoslaviei din Cominform, izolarea ei politică şi economică şi ameninţarea cu intervenţia armată. In aceste condiţii Iugoslavia cere ajutor Marii Britanii şi SUA, ajutor de natură financiară şi militară. Iugoslavia devine primul stat comunist cu economie de piaţă şi catre face primul pas spre liberalizare.
     Ulterior mai au loc astfel de crize: criza din 1956 din Ungaria; Criza Berlinului din 1961; “Primavera de la Praga” din 1968; criza din Polonia din 1970. Aceste incercări de ieşire din “lagarul comunist” au fost oprite fie doar prin ameninţări fie prin intervenţii ale trupelor sovietice (cazul Ungarici şi Cehoslovaciei).
     Care e substratul acestor conflicte dacă nu interesele proprii, uneori divergente, ale statelor din blocul comunist. Fiecare stat a urmărit propriile interese naţionale.Aceste gen de conflicte nu sa limitat doar la spaţiul european. Comuniştii sovietici se considerau ca fiind liderii comunismului mondial, „lumina vine de la răsărit” adică de la Moscova. Dar comuniştii chinezi au afirmat că ei propagă adevaratul comunism şi că ideologia comunistă se potriveşte doar popoarelor de culoare. Ei se considerau apărătorii popoarelor din Asia Orientală şi că aceasta trebuie apărată de europeni.Acest conflict ideologic s-a soldat cu ruperea orcăror relaţii intre Moscova şi Beijing.
     Naţionalismul, interesele opuse şi problemele economice rezultate din lupta contra capitalismului au dus in cele din urmă la prăbuşirea URSS-ului, exponentul principal al comunismului. Odată cu el sa destrămat şi alianţa Tratatului de la Varşovia şi regimurile comuniste din statele menbre.